Duminică, 24 ianuarie, ora 20:30, Doors Club vă invită să aniversăm împreună 10 ani de prietenie!
Acum un deceniu, maestrul jazzului, Harry Tavitian inaugura Doors Club – cel mai efervescent și rafinat spațiu de evenimente cultural-artistice din Constanța.
Concertul Harry Tavitian - Cserey Csaba se anunță un regal al muzicii de jazz. În deschidere, urcă pe scenă: Aida Tavitian (voce) și Florian Stoica (pian).
Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Tavitian a jucat un rol activ în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei. "Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European", spunea criticul de jazz austriac Richard Schuberth la ORF1.
Jazzul de avangardă şi bluesul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic. Tavitian se consideră armean prin naştere, român prin adopţie şi se simte acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele sale majore de inspiraţie.
Harry Tavitian este cetățean de onoare al orașelor Constanța și Vălenii de Munte.
Duminică, 24 ianuarie, ora 20:30, veți avea prilejul să vă bucurați de încă un concert de colecție, marca Doors Club. Vă așteptăm!
Prețul unui bilet este 40 de lei.
Info și rezervări la tel.: 0763 66 16 22.
