Bine ai venit pe concerte-azi.ro!

Vrei sa iesi undeva diseara?

Afla pe www.concerte-azi.ro unde poti gasi o atmosfera placuta, apoi cheama-ti prietenii si hai sa petrecem o seara memorabila.

Daca stii de vreun eveniment care nu este pe site sau vrei sa colaborezi cu noi, te rugam sa ne contactezi folosind formularul de contact.

Bun venit

Maria Ciobanu - Turneu de retragere

Concerte Azi prezinta: 
Genuri: 
Va invitam in: 
-
Pe data de: 
Miercuri, Martie 9, 2016
Joi, Martie 10, 2016
Luni, Martie 14, 2016
Marţi, Martie 15, 2016
Adresa: 
-
Rezervari si informatii la: 
-

“Ciocârlia” Cântecului românesc se retrage
Maria Ciobanu, împreună cu toți copiii,
în spectacolul „Lie, Lie Ciocârlie, Rămân a voastră Marie!”
București, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Bacău, Iași

Maria Ciobanu, “ciocârlia cântecului popular românesc”, se retrage din activitate prin cinci spectacole grandioase, care vor avea loc: pe 12 martie, la Bucuresti – Sala Palatului, pe 9 martie la Craiova, pe 10 martie la Râmnicu Vâlcea, pe 14 martie la Bacau și pe 15 martie la Iași. Toate spectacolele încep la ora 19.30. Intitulat sugestiv „Lie, Lie Ciocârlie, Rămân a voastră Marie!” evenimentul se prefigurează a avea o mare încărcătură emoțională, mai ales că va avea loc în luna dedicată mamei și femeii.
Evenimentul face parte din programul național-cultural “Artă contra Drog 2016”, un proiect inițiat de Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula” și CIADO România, Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici. Prin acest program, organizatorii informează publicul asupra riscului consumului de droguri și oferă o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber, invitând spectatorii să consume artă.
Maria Ciobanu este un fenomen al folclorului românesc. Uimitoarele performanțe vocale ale artistei au fost recunoscute de la începutul carierei, aducându-i în scurt timp de la debut supranumele de “ciocârlia cîntecului popular românesc”. Cântecul care i-a adus nemurirea în inimile românilor, “Lie, ciocârlie”, exprimă pe deplin harul aproape nepământean al artistei. Maria Ciobanu este reper și simbol în cultura românească, cu o carieră strălucită de peste 60 de ani, fiind distinsă cu prestigioase premii și distincții, între care Crucea națională Serviciul Credincios și având gradul de ambasador al României la ONU.
Moștenirea artistică pe care Maria Ciobanu o lasă neamului românesc este sporită de cei trei copii ai domniei sale, artiști de excepție ai scenei românești și internaționale: renumita soprană Leontina Văduva, adulată pe cele mai mari scene din lume; Camelia Ciobanu, artistă stabilită în SUA și Ionuț Dolănescu, copilul minune al celui mai celebru și iubit cuplu din toată istoria muzicală a românilor. Cu ocazia spectacolului de retragere, Maria Ciobanu va cânta împreună cu copiii domniei sale: Leontina Văduva, Camelia Ciobanu, Doinița și Ionuț Dolănescu. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de artiști valoroși, precum Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Gelu Voicu, Mioara Velicu, Gheorghe Turda. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra „Doina Basarabiei”, conducător artistic şi orchestrator Valeriu Caşcaval, un maestru al ţambalului.
Românii sunt așteptați să-și onoreze “Ciocârlia”, care de peste 60 de ani le bucură sufletele cu trilurile neasemuite! Sâmbătă, 12 martie, ora 19.30, la Sala Palatului! 
Biletele se găsesc la Sala Palatului și online, pe: vandbilete.ro, bilete.ro, iabilet.ro, blt.ro, myticket.ro, eventim.ro, salapalatului.ro. În funcție de categorie, biletele se pot achiziționa la prețul de: 200 lei – VIP, 150 lei – categoria I, 100 lei – categoria a II-a, 60 lei – categoria a III-a.

Afis: 
Feed: 
No

orange.ro

Copyright © Lix PC - Provider 2011

X
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.