Festivalul PLAI anunţă abonamente pre-sale pentru ediţia a zecea
Timişoara, 30 ianuarie 2014
Festivalul PLAI ajunge, în perioada 11-13 septembrie 2015, la cea de-a zecea ediţie. PLAI înseamnă câţiva kilometri de iarbă verde, printre căsuţe ţărăneşti, o echipă de voluntari, 3 zile, un spaţiu deschis pentru visat şi creat, care se întinde până unde te duc picioarele şi unde găseşti ce îţi propui să cauţi. Un loc în care te simţi familiar de când ai intrat, dar pe care continui să-l descoperi de fiecare dată, ritmuri de „world music” şi un traseu propriu printre sute de ateliere şi mii de vizitatori.
Organizatorii festivalului au decis să ofere un cadou celor care sunt îndrăgostiţi de festivalul PLAI din Timişoara, prin abonamentele pre-sale la un preţ redus.
"Cea de-a zecea ediţie PLAI e in pregătiri intense încă de la sfârşitul lui septembrie 2014. Suntem foarte bucuroşi că am creat un eveniment de calitate, iubit şi respectat de cei ce îndrăgesc arta în toate formele ei. Datorită spectatorilor şi partenerilor noştri dragi am reuşit să ajungem până aici şi le promitem că le vom oferi o ediţie aniversară cu multe surprize frumoase.", spune Andreea Iager-Tako, voluntar, co-fondator PLAI.
Abonamentele pre-sale ale ediţiei cu numărul 10 se pot achiziţiona începând cu data de 30 ianuarie 2015 pâna pe 21 aprilie 2015 la preţul de 50 de lei (cu sau fără camping inclus). Acestea sunt disponibile pe site-ul Eventim şi în reţeaua de distribuţie formată din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi la librăriile Cărtureşti.
Detalii: www.plai.ro , http://www.facebook.com/PLAIFestival , www.twitter.com/PLAIFestival
PLAI, foarte pe scurt:
- cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de voluntari.
- primul festival din România ajuns in finala European Festival Awards. Festival finalist în 2012 şi 2014 la categoria Best Small European Festival
- câstigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmanat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel)
- câstigător al premiului I al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură.
3 zile de festival
9 concerte de world music, jazz şi fusion
45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi
100% voluntariat
