Clubul de Turism și Arte “Escamonde” Ploiești, cu sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, organizează a doua ediție a Festivalului de Fotografie "Secvențe", în perioada 5 – 7 septembrie 2014.
Festivalul de Fotografie "Secvențe" dorește să demonstreze încă o dată forța fotografiei în societatea actuală, prin promovarea imaginilor și ideilor unor artiști români și internaționali din mediul fotografic contemporan.
Comunitățile secolului XXI sunt tema principală a acestei ediții, cu scopul de a prezenta credințele, obiceiurile și normele de viață din diferite regiuni ale lumii.
Având ca activitate principală atelierele, conferințele și expozițiile fotografice, festivalul va include și alte momente artistice, iar la închidere o lansare de lampioane.
Aceste evenimente vor fi organizate în centrele culturale ale orașului: Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Palatul Culturii - Muzeul Județean de Stiințele Naturii Prahova și Muzeul "Casă de Târgoveț" și în zona pietonală de pe strada Teatrului.
În cadrul festivalului vom reuni fotografi din: Anglia, Elveția, Germania, Moldova, România, Rusia și Țara Galilor.
Andreea Tănase, Angel Dumitru, Bogdan Boghițoi, Bolucevschi Vitali, Cătălin Munteanu, Codruț Crăciun, Cristian Flueraru, Cristina Venedict, Dana Popa, Declan Connolly, Diana Stanciu, Gabriel Amza, Hannah Saunders, George Popescu, Ioana Moldovan, Ionuț Caraș, Irina Szellelki, Jamie E. Murray, Mikey Brand, Mira Andres, Nastasia Alexandru, Pascal Giese, Silviu Matei, Tudor Vintiloiu, Yana Feldman.
Accesul publicului la festival este gratuit.
Programul complet al festivalului va fi anunțat pe 10 august 2014.
Pentru orice informații nu ezitați să ne contactați la adresa contact(at)escamonde.ro