Concert BluesCore
Duminică, 22 mai, ora 20,30, trio-ul BluesCore cu:
HANNO HOFER - vocal/guitar
LIVIU POP - drums
RAUL KUSAK - Hammond Organ
Un proiect de blues inițiat de bateristul american de origine română, stabilit în Statele Unite, Liviu Pop.
Un trio dinamic, rafinat, cu un sound aparte, care propune o incursiune muzicală în cele mai importante perioade și locuri în care s-a născut și a evoluat Blues-ul american, cu un pronunțat accent pe improvizatie și imprevizibil.
Experiența acumulată în Statele Unite de către LIVIU POP, performând cu artiști precum Hubert Sumlin, Sam Lay, Lucky Peterson, Debbie Davies, Lil' Dave Thompson, Toni Lynn Washington, Chris Tofield, Diane Blue, Ruben Wilson, Bruce Katz, Mighty Sam McClain, Roomful of Blues și mulți alții, „justifică” groove-ul inconfundabil al acestui extraordinar baterist!
Chitaristul si vocalistul acestui trio este HANNO HÖFER, component al cunoscutului grup Nightlosers, alături de care reprezintă România în cele mai îndepartate colțuri ale lumii. Naturalețea interpretării face ca acest muzician să fie cu totul special.
Unicitatea sound-ului BluesCore vine din sunetul inconfundabil al orgii Hammond, un instrument aparte.
Indemânarea, lejeritatea, dinamica și totodată sensibilitatea cu care RAUL KUSAK reușește să stăpânească acest complex instrument (fiind și singurul deținător al unui full Hammond Organ din țară), fac ca acest trio să fie deosebit.
Duminică, 22 mai, ora 20,3o, BluesCore urcă pe scena clubului Doors.
Preţul unui bilet este 30 de lei.
Info și rezervări la 0763 66 16 22 sau pe www.doorsclub.ro
