Bine ai venit pe concerte-azi.ro!

Vrei sa iesi undeva diseara?

Afla pe www.concerte-azi.ro unde poti gasi o atmosfera placuta, apoi cheama-ti prietenii si hai sa petrecem o seara memorabila.

Daca stii de vreun eveniment care nu este pe site sau vrei sa colaborezi cu noi, te rugam sa ne contactezi folosind formularul de contact.

Bun venit

Puiu Cretu

Bricolaj

De zile intregi nu mai dorm, peretii nici ei nu au somn
As da gauri multe-n plafon, pacat ca-s facuti din beton!

Pe voi bormasini v-as lua, reclama frumos mai suna
Şpirale,suruburi si var, priviti printre rafturi cum sar !

As vrea sa respir,sa respir bricolaj
Sa pot sa m-arunc in picaj
Sa iau printre rafturi viraj, un viraj
La casa sa trec de baraj !

O drujba as vrea sa-mi procur, ma uit mai atent primprejur
Cu-asa imbulzeala iti jur, posibil sa pot sa o fur !

Cand vad ce ghivece cu flori, ma trec tone-ntregi de fiori
As lua sute-mii de-as putea, e pretul prea bun, zau asa !

Promotia-i buna de tot, dar astazi si-au luat-o in bot
Afise ma baga-n sevraj, salut te iubesc bricolaj !

Argument Colorat

1. Ascultă, dragă, lasă-mă să-ţi spun:
    Eşti formidabil de capricioasă!
    Azi-mâine crede lumea că-s nebun.
    Iartă-mă, zău, eşti prea pretenţioasă!

2. Sunt munţi de mărunţişuri pe pământ,
    Sunt cărţi color şi diapozitive,
    Oale de lut pictat, mărgele sunt
    Şi debite cu ilustrate stive.

R: Sunt munţi de mărunţişuri şi culoare,
    Iar tu, iubito, vrei o simplă floare!

3. Sunt curcubee, rar, dar mai există,
    Sunt stambe şi baloane colorate,
    Şi lacuri pentru unghii,şi batiste,
    Şi rujuri sunt, şi clipuri asortate...

 

Analfabetilor

V-am spus că sunt un om periculos 
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă. 
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea 
Un plus de-ngrijorare si de teamă. 

V-am spus că fac teribil de urât 
De sunt călcat puţin pe libertate. 
V-am spus că sunt oşteanul credincios 
Dar care doar cu inamici se bate.

Şi lumea nu se poate cuceri 
Umflând la cifre si mimând tumulturi 
Cu aroganţi si trândavi doctoranzi, 
Cu papagali care ţin loc de vulturi. 

V-am spus sã puneţi mâna sã munciţi. 
Sã nu mai tot pândiţi zelosi din umbră, 
V-am spus că n-o sã placă nimănui 
Pornirea voastră, tulbure si sumbră. 
           
V-am spus şi am puterea sã mai spun 
Că nu încape muntele în seră 
Că prea-i scurt drumul de la Rai la iad 
Şi de la caprioară la panteră. 
                                 
V-am spus că batalia pentru om 
Nu iartă astazi nici o dezertare  
Şi voi v-aţi decorat voi între voi 
Când lupta este în desfaşurare.

ADDAGIO

1. Alergam din urmă caii
    Printre verdele de grâu
    Când să-i prind, văzui că n-are
    Mâna mea măcar un frâu.

2. Alergam din urmă fluturi
    Ei cu mine se jucau
    Când să-i prind, pe-o floare albă
    Ba erau, ba nu erau.

3. Alergam să prind o fată
    Ea, ‘naintea mea c-un pas
    Eu cu fuga mai înceată
    Şi în urmă am rămas.

 

Versuri: Ion Tudor

Vrajeli de toamna

1.Mai fata n-am sa-ti cant cantece triste
Eu stiu ca cele vechi te-au plictisit
Destul ai stat cu ochii in batista
Si-ai plins pentru iubiri fara sfirsit!
 
2.Am sa te vad cum treci razand pe strada
Chiar daca stiu ca n-ai nici un motiv
Mosii din parc se aduna sa te vada
Dar pentru ei desigur e tardiv!
 
REFREN : Cu tot,de tot,iubirea s-a racit
Chiar daca nu ma crezi:eu te-am iubit!
 
3.Am sa te spun femeii de serviciu
Ca nu arunci gunoiu-n tomberon
Si cateodata,cand ma vezi pe scara
Dai peste mine si nu zici PARDON!
 
4.Am sa-ti desumflu rotile-n parcare
Ca te asezi mereu pe al meu loc
Si-l voi ruga pe dom’ administrator
Sa-ti taie apa si caldura-n bloc!
 
5. Am sa compun trei poezii de Paste
Ca aia trista rau cu despartirea
Si , sunt convins , si-un cantec se va naste
Sunt eu nebun,dar nu ma pierd cu firea!
 
6.Si-am sa te chem la mine pe-ndelete
Tu obosita,creata si lunara
Eu macho sa te inghesuiesc in perna
Desi n-ai chef de sex , nici de chitara!
 
Versuri : Puiu Cretu & Ovidiu Mihailescu
 

Uitarea de tine

1. Şi când gândul meu va fi mai liber ca oricând
Am să-mi amintesc de ochii tăi şi n-am să plâng,
De privirea ta ce m-amăgea în nopţi târzii
Nu îmi voi mai aminti, dar tu nu ai să ştii.
 
2. Râzi şi tu acum de tot ce e şi tot ce-a fost
Dar când ai plecat spuneai cuvinte fără rost.
 
REFREN : Te-am uitat şi pot să jur că nu mai eşti
Parca ieri mai speram sa ma iubesti.
 
3.Si când chipul tau frumos demult va fi uitat
Ma voi relaxa gândind la anii ce-au zburat
Voi privi in urma si voi fi mai fericit
Poate te voi mai gasi in visul meu stupid!
 

Tara merilor 2

1. Noi trăim in reci orașe
Noi trăim lipsiți de zbor
Ne rotim spre ceruri nalte
Si îmbatrânim de dor.
 
2. Vrem puțină fericire
Să trăim într-adevăr
Cu prieteni și iubire
Printre florile de măr.
 
R: Hai uitaţi pentru o clipă
Ritmul greu de roţi dinţate
Şi-ascultaţi, români, cum plouă
În Carpaţi cu mere coapte.
 
Hai opriţi maşinăria
De minciuni şi în tăcere
Ascultaţi prin România
Cum trec carele cu mere.
 
3. Ne e dor de o pădure
Ne e dor de vechiul grai
De un rug aprins de mure
Și de herghelii de cai.
 
4. Noi traim in reci orașe
Căutând un adevăr
Viața-i plină de iubire
Și visăm la flori de măr.
 
Versuri : DAN VERONA & Ovidiu Mihailescu
 

Societatea abrupta

1. Am mai visa de nu s-ar face zi
Şi pruncii nu ne-ar întreba de pâine
E lung şi drumul scurt de azi pe mâine
Cu-atât mai lung ce ni se năzări.
 
2. Am mai închide ochii şi-am tăcea
Dar clasicii visării ne somează
Să fim lucizi, s-avem gândirea trează.
Dar drumu-i lung şi viaţa ne e grea.
 
R: E prea lung drumul până-n comunism
Chiar de-l scurtăm cu gări şi cu etape
De nu-l aducem totuşi mai aproape
E prea lung drumul până-n comunism.
 
3. Nu-i nici un semn mai bun, mai pozitiv
Sunt crize din cetate în cetate
Înnebunim când visul nu se poate
Şi-n fişe scrie „fără de motiv“.
 
4. Acesta e total şi nebunesc
E comunismul – unica dreptate,
Cel hotărât a le-mpăca pe toate
Pilonii lui pe osul nostru cresc.

Se duc iubirile(chefereu’)

1. Cu un vagon de clasa-a doua

Se duc iubirile spre moarte
Doar eu, nebun, mai vântur roua
Prin buzunarul hainei sparte.
2. Pe şine veştede şi moi
Prin hălţi căzute sub pământ
Mai trece-un tren ce cară ploi
Mai trece-un tren ce duce vânt.
R: Un fluier lung, din când în când
Trezeşte pruncii sub peron
Un impiegat adoarme-n gând
C-un kil de ţuică sub veston.
Trec trenuri reci prin gări ploioase
Dintr-un târziu spre mai departe
Şi plâng traversele de oase
Sub un vagon cu geamuri sparte.

3. Prin săli pustii de aşteptare
Doar umbra lunii mă mai latră
Ard fluturi albi în felinare
Şi plâng statuile de piatră.
4. Duc trenuri grele de ninsoare
Mirese şi copii cărunţi
Şi trec în tristele mărfare
Toţi mirii ne-mplinitei nunţi.

Puterea s-alegi

1. Între noi e atâta pământ
Între noi echilibrul e frânt
Şi nu ştiu de ce sunt, cât mai sunt
În grădina cu lujerul sfânt.
 
2. Şi deodată mă simt vinovat
Pentru clopote mari care bat
Că este fată şi eu sunt bărbat
Că la vară vei merge-ntr-un sat.
 
R: Între noi sunt şi vârste şi legi
Şi e dreptul ce-l ai să mă negi
Dar ca oameni şi vii şi întregi
Eu îţi las şi puterea s-alegi. – bis
 
3. Pumnii tăi sunt cuprinşi de tumult
Parc-ar plânge aşa îi ascult
Nu-nţeleg prin ce dubiu ocult
Parcă simt că te ştiu de demult.
 
4. Înainte e drum, numai drum
Pe ce cale acum să te-ndrum
Când partida-i pierdută oricum
Eşti aşa de frumoasă acum.
 
Versuri : Puiu Cretu
 

Pagini

orange.ro

Subscribe to RSS - Puiu Cretu

Copyright © Lix PC - Provider 2011

X
CAPTCHA
This question is for testing whether or not you are a human visitor
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.