Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Ne vor întreba copiii, mâine,
Mortii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne!
Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat sa stingă si lumina.
C-un refren de muzica usoară,
Într-un fel, ne recunoastem vina,
Cine iese ultimul din tară
E rugat sa stingă si lumina.
Fânul necosit se-nvîrtosează,
Putrezeste sus, pe crengi, caisa,
În tacerea-naltă de amiază
Mortii îşi aud ei înşişi zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o sansă de izbîndă,
Vom ramîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supărati pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.
